Scor istoric pentru laburiști la alegerile locale din Regatul Unit, dar mai ales în Londra. Sadiq Khan a fost reales primar, ajungând la cel de-al treilea mandat.
Premierul conservator Rishi Sunak de origine indiană și conservatorii sunt presați de laburiști să organizeze alegeri parlamentare anticipate.
Conservatorii, aflați la guvernare din 2010, au popularitatea în scădere după ce au schimbat cinci premieri și au fost acuzați că au gestionat prost ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Potrivit rezultatelor anuțate, Sadiq Khan din Partidul Laburist a fost reales primarul Londrei pentru a treia oară, potrivit The Guardian. Primarul este considerat un musulman moderat și social-liberal.
Sadiq Aman Khan, născut la 8 octombrie 1970 în Spitalul Sf. George din Tooting, sudul Londrei, provine dintr-o familie musulmană. Părinții săi, născuți în Pakistan, au emigrat la Londra în 1968, unde au făcut opt copii.
Peste 6 milioane de londonezi au fost la vot. 1,088,225 l-au votat pe candidatul laburist (43,7%). 811,517 au votat cu candidata Partidului Conservator, Susan Hall (32,6%). Ceilalți candidați, liberal-democratul Rob Blackie și ecologista Zoe Garbett au obținut fiecare sub 6% din voturi.
În calitate de primar, Sadiq Khan a implementat tariful Hopper pentru călătorii nelimitate cu autobuzul și tramvaiul timp de o oră. A introdus taxe pentru automobilele vechi și poluante. A extins aeroporturile London City și Gatwick. A susținut diversitatea, a defilat la marșul LGBT din Londra și a impus măsuri pentru protecția mediului.
El a susținut ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană în 2016, iar în 2020, a solicitat guvernului condus de premierul conservator de la aceea vreme, Boris Johnson, să implementeze restricții pentru stoparea pandemiei. A fost reales ca primar în 2021, iar cu realegerea sa din 2024, este primul primar din istoria Londrei care câștigă al treilea mandat.
Pe de altă parte, este considerat vinovat pentru că nivelul de infracționalitate, crimelor și actelor de violență (înjunghieri, atacuri cu acid, violuri, furturi de mașină, spargeri de locuințe) au crescut alarmant.